/ Excursii view 904

Continuăm să promovăm producătorii autohtoni de divin, vizitând secțiile de producere ale companiilor din Moldova. De data aceasta, am avut ocazia să mergem la Bălți și să descoperim întreprinderea „Barza Albă” din acest oraș, locul unde se produc faimoasele divinuri „Belîi Aist”, „Bălți”, „Speranța”, „Bucuria”, ”Codru”, „Prezident” sau „Dragoș Voievod”.

Sub îndrumarea directorului comercial al companiei, Arcadie Zastavneţchi, ne-am familiarizat cu toate etapele de producere a unui divin, aflând multe lucruri interesante despre această băutură nobilă și despre istoricul și tradițiile companiei.

Și desigur că am fost invitați și la o degustare a divinurilor de la Barza Albă, încercând să le savurăm din plin buchetul de arome și gusturi. 

Cele 5 produse degustate au fost:

Bălți – rachiu de cidru de mere (Calvados) matur cu vârsta 7 ani, cu o culoare de chihlimbar și o aromă fină;
Voievod (5 ani) – divin cu gust și arome complexe și o culoare caldă de chihlimbar.
Belîi Aist (5 ani) – divin cu gust mai moale, cu note de flori și vanilie.
Bălți (7 ani) – divin cu gust complex, în care se simt mai pronunțat nuanțele de maturare.
Codru (20 de ani) – divin cu un gust mult mai complex și un buchet de arome bine definit, cu nuanțe de rășină.

Ne-a făcut o mare placere să vizităm această întreprindere, cu tradiții atât de bogate, iar în continuare vă prezentăm și un fotoreportaj de la excursia noastră.