/ Producătorul Autohton view 1743

O companie autohtonă specializată în furnizarea echipamentelor tehnologice pentru restaurante și industria alimentară vine cu o noutate pe piața locală. E vorba de producerea înghețatei direct în fața clientului.

Esența tehnologiei constă în următoarele. La preparatul de bază (făcut din lapte sau frișcă) se adaugă fructe sau pomușoare proaspete. Substanța este apoi turnată pe o masă de lucru și răcită la o temperatură de - 23 ° C. Totul se amestecă până când se obține o masă omogenă. Întregul proces durează mai puțin de un minut. Produsul finit, sub formă de spirală este turnat într-un vas special și poate fi servit.

Administratorul companiei Rosa Cremosa, Anatolii Gorbanovski, a descoperit această metodă de fabricare a înghețatei în Thailanda. Ulterior, în colaborare cu un inginer local a creat echipamentul necesar în Moldova și a început pregătirile pentru procesul de producere.

Ca bază, a fost luată rețeta de înghețată plombir, fabricată conform standardului din 1948. Apoi antreprenorul a obținut autorizațiile respective pentru echipamente, precum și toate certificatele alimentare necesare. În Chișinău, deja au fost instalate două unități de producere a acestui tip de înghețată. Prima se află în parcul de distracții Panda Kids de pe strada Testimițanu, iar a doua - în mall-ul Baby Hall.

Produsul este 100% natural, iar prețul pentru 100 de grame de înghețată pregătită direct în fața clientului costă 35 de lei.

mybusiness.md