De ce Madein.md?

Piaţa din Republica Moldova este tot mai aglomerată cu produse străine, încât fiecare din noi înţelege necesitatea crescândă de a susţine producţia moldovenească şi producătorul autohton, ca una din condiţiile de creştere economică şi în consecinţă a bunăstării populaţiei.

Madein.md este un proiect creat anume în acest scop. Echipa Madein.md crede în viitorul producţiei autohtone atât pentru calitatea profesională a cetăţenilor Republicii Moldova, cât şi pentru resursele încă neexplorate şi neexploatate la valoarea lor reală. Una din condiţiile dezvoltării, este o bună comunicare între consumator şi producător. În acest sens, Madein.md îşi propune să fie o punte cu ajutorul căreia consumatorul şi producătorul intern să poată interacţiona, astfel încât colaborarea dintre aceştia să servească principiului binelui comun prin dezvoltarea pe termen lung a Republicii Moldova. Această relaţie va permite fiecăruia din ei să se cunoască mai bine; atât necesităţile consumatorului, cât şi ofertele producătorului.

Madein.md este unicul catalog virtual din Republica Moldova a produselor şi producătorilor interni, iar motorul de căutare este detaliat şi comod în utilizare. Totuşi, serviciile noastre nu se opresc aici. Integrarea site-ului Madein.md cu mai multe reţele sociale, inclusiv Facebook, vă oferă un spaţiu de promovare mai extins şi o interacţiune cu consumatorul mai mare.