Viorica-Cosmetic
Manufactură

Compania oferă produse la comandă în bază contractuală.

Activitate

Multe din produsele companiei sunt create pe baza uleiurilor extrase din plantele ce concresc în exclusivitate pe teritoriul Republicii Moldova, dar și pe baza uleiurilor importate, provenite de la cele mai bune plante ale lumii, folosite pe larg în industria cosmetică.

O performanță importantă pentru companie este reprezentată de Certificatul de acreditare al laboratorului de încercări din cadrul companiei S.A ”Viorica-Cosmetic”.

Mărci comerciale

Violelle, Folvio, Cosmeplant, For men, VioSolar, Bebeluș, Affetto, Illusion Men, Illusion Women, Runo, Zion, Anthology, For you, Viocelle, Cosmeplant Spirulina, Victoraș și Victorița, Adora, Misteria, Coquette, Bellator, Miniature, Pass

Certificate

Certificat al sistemului calității managementului ISO 9001: 2008

Premii

1.Gran-Pri "Mercurul de Aur";
2."Brandul Anului" (din 2005 până în 2014);
3. Premiul de Stat pentru realizări în domeniul calității, productivității și competitivității;
4."Marca Anului" și "Premiul în domeniul calității" pentru 2014.

Export

Lituania, Letonia, Georgia, Muntenegru, Bulgaria, România, Ungaria, Croația, Turcia, Albania, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Armenia, Belarus, Ucraina, Federația Rusă, Azerbaidjan, Kârgâzstan, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Estonia, Polonia, Grecia, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, Uganda, Nigeria, Senegal, Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Mali, Niger, Burundi, Republica Democrată Congo, Republica Populară Congo, Argentina, Guatemala, Bolivia

Magazine de firmă

  • Chișinău, Buiucani Bd. Ştefan cel Mare, 159 (Ambasada Rusiei) orele de lucru: 9.00 - 20.00
  • Chișinău, bd. Mircea cel Bătrân 12/6 orele de lucru: 9.00 - 20.00
  • Chișinău, Sculeni str. Mesager, 1 orele de lucru: 9.00 - 18.00
  • Chișinău, Centru Str. Bulgară, 47 (Fabrica Ionel) orele de lucru: 8.00 - 18.00
  • Chișinău, Centru Bd. Ştefan cel Mare, 73 (intersecţie cu str. Armenească) orele de lucru: 8.00 - 20.00
  • Chișinău, Centru Str. Pușkin, 28/1 orele de lucru: 9.00 - 20.00
  • Chișinău, Rîşcani Str. Kiev, 16/1 orele de lucru: 9.00 - 20.00
  • Chișinău, Botanica str. Decebal 99 (magazin Elat) orele de lucru: 8.00 - 21.00
  • Orhei Str. Piatra Neamţ, 1 orele de lucru: 8.00 - 18.00
  • Drochia Str. 31 August, 33 orele de lucru: 9.00 - 17.00
  • Rezina Str. 27 August, 18a orele de lucru: 10.00 - 18.00
  • Ungheni str. Naționala, 18 orele de lucru: 8.00 - 18.00
  • Bălți str. Independenței, 37 orele de lucru: 9.00 - 18.00
  • Chișinău, str. Ginta Latină 18 orele de lucru: 8.00 - 18.00
  • Edineț, str. Pușkin 12 orele de lucru: 9.00 -13.00
  • Cahul, str. Victoriei 1B orele de lucru: 08.00 - 18.00
  • Cahul, str. 31 august 13G orele de lucru: 8.00- 15.00
  • Soroca, str. Ștefan cel Mare 18, of. 48 orele de lucru: 8:00 - 18:00
  • Chișinău, str. Ginta Latină 18 orele de lucru: 8:00 - 18:00

Categoriile produselor

Subcategoriile produselor

Selectează categoria