16 - 23 mai - iun

Organizatorul

Muzeul Național de Artă al Moldovei, Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova, Centrul de Artă "Amprente"

Data și Ora

joi, 16 mai 2019,
17:00 - 20:00
duminică, 23 iunie 2019,
10:00 - 18:00

Adresă

mun. Chișinău, str. 31 august 1989, 115

Contacte

+373 22 24-13-12
artmuseum_md@yahoo.com

Parteneri

Direcţia Cultură a Primăriei mun. Chişinău;
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău;
Institutul Polonez din București;
Fundaţia Familia Sturza;
Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași, România;
Mobiasbancă – Groupe Société Générale;
Societatea "Castel Mimi";
Restaurantul "Pani Pit".

Urmează

Bienalei Internaţionale de Pictură, ediţia a VI-a

La Chișinău va avea o nouă ediție a unei din cele mai importante manifestări din domeniul artelor plastice din țară.

Expoziţia Bienalei Internaționale de Pictură 2019 reuneşte 145 de artişti plastici din domeniul picturii, reprezentanţi ai 27 de ţări: Armenia, Austria, Azerbaijan, Belarus, Cehia, Cipru, Ecuador, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, India, Indonezia, Italia, Izrael, Japonia, Lituania, Rep. Moldova, Mongolia, Polonia, România, Rusia, Spania, Suedia, SUA, Tunisia, Turcia, Ucraina, cu peste 152 de lucrări expuse pe simeze.

Laureaţii premiilor Bienalei Internaționale de Pictură Chișinău 2019, reprezentanţi din România, Italia, Republica Moldova, Austria vor fi prezenţi la inaugurarea expoziţiei și la ceremonia de decernare a premiilor, iar lucrările premiate vor intra în Colecţia Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

În premieră, în cadrul Bienalei, se organizează Conferința internațională cu genericul „Tendințele estetice ale artei contemporane în contextul internațional” (17 mai, între orele 9.00-12.30), unde vor putea fi luate în dezbatere abordările estetice ale artiștilor expozanți, iar participanții din diverse țări vor purta un dialog deschis în contextul problematicilor și evoluției artei contemporane.

În cadrul ediției actuale a Bienalei, conform programului de manifestări, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, vor fi vernisate expozițiile personale a doi remarcabili artiști, laureați ai premiilor ediției 2017: Igor Svernei (Republica Moldova), laureat al Marelui Premiu și Agnieszka Zawisza (Polonia), laureată a Premiului I.

Bienala Internaţională de Pictură, pe parcursul a zece ani de la fondare, a creat numeroase platforme de comunicare pe plan internațional. Aceasta va continua să susțină inițierea contactelor directe între artiști și va crea condiții optime pentru noi perspective și diverse forme de colaborări internaționale.

Calendar 31

Selectează categoria