/ Diverse view 287

Vinul Moldovei continuă să fie o prezență remarcabilă și să înregistreze noi succese la competițiile internaționale de profil. Calitatea incontestabilă a vinurilor autohtone a completat palmaresul vinificatorilor moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova”, cu alte 34 de medalii (1 Grand Gold, 26 aur, 7 argint) la Concursul Internațional „Galicja Vitis”, care s-a desfășurat între 15 și 16 mai, în Polonia. Cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului, la cea de-a noua ediție a concursului Republica Moldova a fost reprezentată de 29 de vinificatori care au participat cu 103 probe de vinuri.

Cele peste 100 de probe participante la concurs au fost analizate de un juriu alcătuit din oenologi și somelieri cu experiență, punctajul maxim fiind de 100 de puncte, după scara acceptată de Organizația Internațională a Viei și Vinului. Astfel, vinurile moldovenești au concurat la 8 categorii de bază (vinuri albe, roz, roșii, spumante și semi-spumante, vinuri albe din struguri roșii, vinuri albe realizate după tehnologii speciale, vinuri natural dulci și vinuri licoroase), acumulând câte 92 de puncte pentru medalia Grand Gold, 86 de puncte pentru medalia de Aur și 82 de puncte pentru medalia de Argint.

Astfel, Negru de Purcari a câștigat distincția Grand Gold (93,67 puncte), fiind declarat și marele învingător al concursului.

La începutul lunii mai, Vinul Moldovei s-a remarcat și la Concours Mondial de Bruxelles – un eveniment cheie pentru lumea vinului. Țara noastră a câștigat 36 de medalii, dintre care 1 Grand Gold, 10 de Aur și 25 de Argint, după ce în concurs au fost înscrise 143 de mostre de vinuri provenite de la 30 de vinificatori. Astfel, vinul „Taraboste Roșu” de la Chateau Vartely a câștigat medalia Grand Gold. La cea de-a 26-a ediție a Concours Mondial de Bruxelles au fost înscrise peste 9000 de vinuri provenite din 46 de țări din întreaga lume, care au fost apreciate de 350 de jurați proveniți din 50 de state, iar somerlierul Mihai Druță, reprezentant al Moldovei a fost desemnat printre primii cei mai buni cinci jurați ai concursului.