/ Diverse view 496

Pentru a explora din plin potențialul oenoturistic atunci când se vor deschide cramele din țară, campania #Revincudrag continuă să prezinte virtual destinațiile din zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP) „Codru”. Această inițiativă a fost inițiată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu scopul de a informa despre potențialul și destinațiile vitivinicole din țară.

Castel Mimi - singurul castel vinicol din țară și unicul local din categoria fine dining

Nu departe de Chișinău, în satul Bulboaca din Anenii Noi, putem descoperi singurul castel vinicol din Moldova inclus în top 15 capodopere arhitecturale mondiale din domeniul vinului. Fondat de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, vinăria este o destinație turistică deosebită, consacrată vinificației și cu o istorie care datează de peste o sută de ani. Aici se găsește o curte „regală”, cu grădini verzi, un scuar mare cu un havuz muzical și multicolor, o sală de degustare, un restaurant, un hotelul și un gazon mare și îngrijit care servește pentru spațiu de odihnă și picnic. Restaurantul „Bufnița albă” este unicul local din categoria fine dining din Moldova, ce oferă experiență culinară unică, datorită bucatelor tradiționale reinterpretate gătite cu multă pasiune. La castel, doritorii au posibilitatea de a vizita beciurile, grădinile și secția de producere a vinului și, alături de somelier profesionist, de a degusta cele mai selecte vinuri. În 2019, vinurile produse de „Castel Mimi” au obținut 21 de medalii la concursurile internaționale și naționale.

Chateau Cojușna - un complex turistic în stil francez

Vinăria din Cojușna este dotată cu instalații performante de producere a vinului și o distilerie modernă. Aici vinurile se maturează în butoaie de stejar, iar doritorii au posibilitatea de a face o excursie la „Galeria Migdal-P”, care păstrează o colecție din 175.000 de vinuri, dar și o distilerie care produce divin. Vinurile pot fi degustate în sălile decorate în stil medieval. Există și posibilitatea de a urca în vârful turnul „Chateau Cojusna”, pentru a admira o priveliște panoramică impresionantă a podgoriilor. Vinăria are și un restaurant, care îmbină armonios gastronomia străveche cu vinurile „Chateau Cojusna”.

Mileștii Mici - vinăria care a ajuns în cartea recordurilor Guinness

O altă destinație turistică din Moldova care trebuie neapărat vizitată în această vară este vinăria „Mileștii Mici”. Crama dispune de cele mai mari beciuri din lume, dar și cea mai mare colecție de vinuri de pe mapamond, de aceea, în anul în 2005, „Mileștii Mici” a fost inclusă în cartea recordurilor Guinness – pentru colecția de peste 1,5 milioane de sticle. La 80 de metri adâncime, această destinație oenoturistică păstrează, într-o „Colecție de aur”, vinuri moldovenești unice. La „Mileștii Mici”, oaspeții pot beneficia de o experiență incomparabilă: de a se plimba pe bulevardele și străzile subterane ale vinăriei cu automobilul, de a degusta vinuri speciale și de a savura bucate tradiționale.

Vinăria Brănești - primul hotel subteran din Moldova

Situată într-o mină veche de calcar, „Vinăria Brănești” se întinde pe o suprafață de 75 de kilometri lungime. Este o destinație turistică unică, o împărăție subterană demnă de admirație, de pe coasta Orheiului Vechi. Crama are aproximativ 800 de hectare cu podgorii și exportă vinuri în întreaga lume. În prezent, pe teritoriul acesteia, este în construcție primul hotel subteran din Moldova, care va face parte dintr-un complex turistic unic „Epoca de piatră”. La „Vinăria Brănești” putem explora și galeriile subterane, degusta vin în sălile special concepute, închiria spații pentru depozitarea vinului și savura gastronomia națională.

O gospodărie transformată în vinărie și vinul „Bianca” – unicul de acest fel îmbuteliat în țară

Acum câțiva ani, pe dealurile satului Costești, gospodăria vinificatorului Mihai Sava s-a transformat într-o mică vinărie. Această destinație turistică este cea mai potrivită pentru a trăi o experiență locală autentică. Aici, vizitatorii pot face plimbări prin podgoriile din zonă, iar apoi sunt invitați în beci, pentru a degusta vinurile „Sava”. Mândria acestuia este vinul „Bianca” – unicul vin de acest fel, produs din struguri cu aceeași denumire. Din cele două hectare de podgorii, Mihai Sava îmbuteliază, anual, aproximativ 2.000 de sticle pentru piața din Republica Moldova. Iar pentru ca experiența să fie autentică, turiștii sunt ospătați cu bucate tradiționale, pregătite de soția vinificatorului.