/ Diverse view 205

În lumea modernă clusterele şi reţelele de cooperare sunt considerate „motorul” dezvoltării economice şi inovării. Clusterul reprezintă o formă liberă de asociere şi un cadru oportun de dezvoltare a afacerilor, de colaborare între companii, universităţi, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi competitori situaţi în aceeaşi arie geografică (locală, naţională, transnaţională). Proximitatea teritorială a întreprinderilor unui cluster permite să fie utilizată infrastructura creată în comun, să se examineze operativ problemele apărute.

Membrii unui cluster pot rezolva împreună probleme privind pregătirea profesională, programe, brand, marketing, tehnologii, inovaţii, legislaţie, dezvoltarea resurselor umane, etc. Principala caracteristică a acestei forme de asociere este organizarea flexibilă, fiecare întreprindere îndeplinind anumite activităţi în funcţie de cerinţele pieţei şi de strategia clusterului.

Principalii actori ai unui cluster sunt:
- Întreprinderi producătoare sau prestatoare de servicii;
- Universităţile şi centrele de cercetare, care desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul respectiv, care pot adapta şi dezvolta aplicaţii şi inovaţii cu cerere pe piaţă şi de care pot beneficia anumiți producători din sector;
- Autorităţile publice care susțin și reprezintă activităţi şi proiectele, conferind forţă atât financiară, dar mai ales instituţională, contribuind la formularea de politici în acord cu ceea ce doreşte clusterul să dezvolte şi alocând ulterior fonduri publice;
- Instituţiile catalizator, intermediari precum camere de comerţ, agenţii de dezvoltare regională, centre de transfer tehnologic, instituţii financiare, firme de consultanţă etc.

Clusterul reprezintă și un cadru ideal pentru a prezenta o mulţime de companii sub acelaşi brand, conform unei politici comune de marketing, de a valorifica resursele şi competenţele comune. De asemenea, în cadrul unui cluster, companiile „tinere” (start-up-uri) au şansa de a „învăţa” de la cele cu experienţă, participând împreună la activităţi de informare, instruire, marketing, achiziţionare de mijloace fixe sau mobile, producţie comună, vânzări, constituire de infrastructură comună.

Clusterul Textil din Soroca

Pe data de 11 septembrie, în cadrul proiectului ODIMM, finanțat de TAIEX Belgia, în Soroca a fost semnat Acordul de constituire a Clusterului regional din industria ușoară Sorintex. Acesta cuprinde 22 de fabrici de confecții din regiune (Soroca, Florești, Rășcani, Bălți), diverși furnizori de materie primă, accesori, utilaje și echipament de profil, servicii auxiliare de design, imprimare, brodărie.

Pentru o funcționare mai bună, clusterul a stabilitt relații de colaborare cu câțiva parteneri strategici:
- entități administrative, organizații locale, naționale și internaționale: Consiliul raional Soroca, ODIMM, Agentia Pentru Ocuparea Forței de Munca, Incubatorul de Afaceri Soroca, Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
- Instituții de învățământ: Universitatea Tehnica a Moldovei, Universitatea Cooperatist - Comercială (filiala Soroca), patru școli profesionale din Soroca, Drochia și Bălți.
- Companii de consultanță: ProEntranse Project, Incubatorul de Afaceri Soroca.

Ar fi interesant de remarcat faptul că o bună parte din membrii clusterului au acces la export și produc articole vestimentare pentru branduri faimoase cum ar fi: Moncler, Dekker, Montura, Crazy Idea, Soffel sau Grassi.

Fiind o organizație relative nouă, clusterul Sorintex își propune în timpul apropiat realizarea următoarelor obiective:
- elaborarea strategie de dezvoltare a clusterului;
- dezvoltarea capacității de management a clusterului (cursuri de instruire, consultanță și training);
- schimbul de experiență cu alte clustere (vizite peste hotare);
- acreditarea ca cluster internațional (la ESCA și alte organizații);
- promovarea la nivel local și internațional (crearea unui website în limba engleză, înregistrarea pe ECCP (European Cluster Colaboration Platform));
- stabilirea unor relații de bună cooperare în interiorul clusterului;
- asigurarea activităților de networking între membrii clusterului;
- asigurarea accesului membrilor la diverse surse de finanțare;
- organizarea seminarelor și atelierelor pentru membrii clusterului;
- participarea la evenimente internaționale cu scopul stabilirii relațiilor de colaborare cu potențialii importatori;
- dezvoltarea educației vocaționale și promovarea învățământului dual.

Managerul clusterului, Anatolie Mârza își propune ca entitatea creată să devină promotorul industriei textile în regiunea de Nord a Republicii Moldova, fiind convins că acest parteneriat presupune o colaborare eficientă între mediul de afaceri și factorii de decizie pentru a contribui direct la creșterea performanței, productivității și a vizibilității.