/ Diverse view 2927

În raionul Sîngerei a fost deschis un incubator de afaceri. Potrivit Ministerului Economiei, incubatorul va găzdui 20 de companii şi va crea 100 de noi locuri de muncă.

Incubatorul a fost creat pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de activitate. Companiile rezidente vor beneficia de spaţii de producere sau oficii la preţ redus, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziţionarea echipamentului, costuri de administrare minime și alte avantaje.

”Cea mai mare problemă a Republicii Moldova, cu părere de rău, este sărăcia. Noi trebuie să combatem acest fenomen, însă o putem face prin crearea locurilor de muncă. Sunt foarte fericit că prin acest incubator de afaceri, peste o sută de persoane vor fi angajate”, a declarat premierul Iurie Leancă prezent la deshiderea acestuia.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Dirk Shuebel a menționat că pe teritoriul Uniunii Europene activează peste 900 de Incubatoare de afaceri. ”În UE 99% din companii reprezintă întreprinderile mici și mijlocii, iar 2 din 3 locuri de muncă sunt oferite anume de aceste întreprinderi”, a spus oficialul.

Pentru început, incubatorul va găzdui până la 20 companii. Cel puţin 30% din rezidenţi vor fi orientaţi spre producere, iar 70% vor lucra în piaţa serviciilor cum ar fi contabilitate, servicii de consultanţă în afaceri şi altele.

moldova.org