/ Diverse view 219

Activitățile în aer liber sunt benefice atât pentru corp cât și pentru suflet, ajutându-ne deseori să evadăm din ritmul haotic al aglomerației urbane și de stresul vieții cotidiene. Drumețiile și camping-ul sunt foarte utile organismului uman, ele ne pot revigora starea de spirit, iar pentru a pleca într-un marș turistic cu siguranță vom avea nevoie de o serie de produse și accesorii care ne vor face odihna mai comodă și mai plăcută.

Atunci când cărăm totul în rucsac, inclusiv cortul, trebuie să ne facem o listă minimă cu tot ceea ce avem nevoie pentru odihna la natură, trebuie să fim practici și organizați.

Echipamente de bază:
- Cortul;
- Rucsacul care trebuie să fie încăpător pentru a putea transporta toate accesoriile;
- Sacul de dormit;
- Izoprenul și opțional, salteaua gonflabilă.

Accesorii de bucatarie:
- Veselă pentru gătit (un grătar mic, cazan, tigaie, polonic, ibric, etc). Lista este ajustată în funcție de ceea ce ne propunem să mâncăm și de cât timp vom petrece în natură;
- Veselă pentru mâncat (cană, farfurie, furculița, lingură). Vesela trebuie să fie din inox sau aluminiu, dar opțional poate fi folosită vesela de unică folosință. În acest caz nu uităm să luăm cu noi saci pentru gunoi;
- Primus cu butelie de gaz (opțional), pentru gătit un ceai, o cafea.
- Cuțit de vânătoare, deschizător de conserve;
- Detergent și burete pentru curățat vase:
- Apă.

Alte accesorii pentru camping:
- Lanterna și baterii suplimentare;
- Chibrituri sau brichete;
- Produse de igienă personală, inclusiv spray antițănțari și cremă de protecție solară.
- Trusa de prim ajutor.

Opțional, pentru odihna la natură putem lua cu noi perne gonflabile, scaune și mese pliante sau hamacuri. În ceea ce privește încălțămintea și îmbrăcămintea fiecare are lista lui. Important este să nu lipsească pălăria/chipiul pentru a ne proteja de soare, pelerina de ploaie și ceva haine cu mâneca lungă (inclusiv pantaloni lungi) chiar dacă e vară și considerăm că nu ne vor trebui.

Produse pentru camping fabricate în Moldova

Realizând un studiu de piață, am fost nevoiți să constatăm că cele mai esențiale pentru odihna la natură nu se fabrică în Moldova. Domeniul produselor pentru camping este unul slab dezvoltat, în mare parte datorită suprasaturației pieței cu produse din alte state și datorită faptului că materia primă pentru fabricarea lor trebuie importată.

Dar care sunt totuși produsele și accesoriile pentru drumeții și camping pe care le găsim la producătorii locali.

Rucsacuri

Miffa

Rucsacurile Miffa sunt perfecte pentru cei ce iubesc călătoriile, sunt încăpătoare și confortabile, și mențin spatele drept. Majoritatea materialelor din care se confecționează rucsacurile sunt achiziționate de peste hotarele țării - din Turcia, Belarus și Ucraina, sunt rezistente și autentice — jeans veritabil și piele naturală.

Damian BIS

Brandul Damian BIS este specializat în fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, oferind o serie de rucsacuri și genți sport, produse din materiale de calitate, de import, cum ar fi sailcloth (pânza de catarg). Gențile pot fi realizate la comandă, de mărimea și culoarea solicitată de client.

Pannikin

Un alt brand local este Pannikin, creatoare căruia este Ana Tarasiuc și care oferă o mare varietate de rucsacuri unisex pentru marșuri turistice sau drumeții. Stofele sunt naturale, plăcute la atingere și pot fi de diferite culori și mărimi, conform preferinţelor fiecărui client în parte.

Hamacuri produse în Moldova

Hamacul, acest leagăn suspendat între două sau mai multe puncte, este adesea văzut ca un simbol al verii, relaxării și a unui stil de viață ușor. Brandul Green Office produce hamacuri din cele mai bune materiale (stofă, sfoară), care au o rezistență de 300 kg. Hamacurile sunt executate în diferite culori, pot fi brodate și, de asemenea, personalizate la dorința clientului.

Veselă din metal

Compania Inox Plus propune o mare varietatea de produse din oțel inoxidabil, inclusiv și veselă (cratițe cilindrice, tigăi și căușe). Un alt producător local, Ares UT, este una dintre primele companii din industria metalurgica a Republicii Moldova, care oferă pe lângă numeroase articole industriale și o serie de tigăi din fontă. Și nu în ultimul rând, am dori să menționăm compania Artmet, care este singura întreprindere din Moldova care produce vase din aluminiu: cazane, cratițe, tigăi, iar a comandă poate fabrica linguri sau furculițe.

Alte accesorii

Dacă ați decis să mergeți la natură și vă planificați cumpărăturile, Madein.md recomandă și o serie de accesorii made în Moldova, care vă vor face odihna mai confortabilă. Dacă ați decis să luați veselă de unică folosință, ar fi bine ca aceasta să fie biodegradabilă, iar produsele din hârtie Tehnorol sau ArtehPlast ar fi o soluție ideală. Chibriturile pentru aprinderea rugului pot fi procurate de la Lumintehnica, ele sunt realizate de către persoane nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, iar cremele pentru protecție împotriva soarelui pot fi găsite la cei mai mari producători de cosmetice din țară: Viorica Cosmetic și Relaxa Aromatherapy.

sursa foto: easycamp.com, facebook.com