În cadrul prezentării companiei „SolarTech Energy”, care a avut loc pe 27 iunie 2012, la atelierul Şcolii profesionale nr. 9 din Chișinău, circa 40 de agenți economici s-au familiarizat cu noile tehnologii franceze utilizate pentru economisirea energie. Manifestarea a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

La eveniment au participat circa reprezentanți ai Centralei Electrice de Termopficare-2, SRL ”Dina Cociug”, SA ”Supraten”, SRL ”Zikkurat-Construct”, Agenției de State pentru Proprietatea Intelectuală, Camerei Înregistrării de Stat ș.a.
În cuvântul de salut, Franck Le Borgne, director general al „SolarTech Energy”, a menţionat că este plăcut surprins de interesul manifestat de întreprinzătorii locali față de problema economisirii energiei. ”În prezent, preţul energiei electrice creste constant, iar în următorii 20 de ani va atinge cote dramatice în orice colț al planetei. Noi propunem să valorificăm energia solară, care este previzibilă anual şi poate acoperi până la 90% din consumul necesar, în funcţie de tehnologia utilizată. Reducerea şi optimizarea costului pentru energie în cadrul companiilor moldovenești este primul pas. Următorul va fi utilizarea vopselei ThermaCote, ce permite economisirea energiei prin sporirea nivelului de izolare. Ea protejează suprafețele împotriva umezelii, punţilor termice, reduce conductibilitatea și umiditatea Aceste produse se pot folosi atât pentru clădirile comerciale , cât și pentru casele de locuit”. 

În cadrul seminarului a fost demonstrat în practică cum funcţionează panourile solare şi cum se aplică vopseaua ThermaCote, participanţii fiind profund impresionaţi de eficienţa noilor produse. 
„SolarTech Energy” este întreprindere afiliată a companiei franceze „OneNetwork Energies”, care are o experiență de peste 10 ani pe piaţa europeană.

chamber.md