/ Diverse view 344

Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este o plantă din familia Solanaceae Compositae, fiind una dintre cele mai cunoscute și importante plante oleaginoase din lume. Sâmburii sau semințele de floarea soarelui, la fel ca toţi sâmburii oleaginoşi, sunt un produs sănătos, care trebuie, însă, consumat cu moderație.

Cel mai des, semințele de floarea soarelui sunt utilizare pentru extragerea uleiului, ele sunt un preparat esențial în prepararea halvalei, pot servi ca furaj pentru animale și sunt o sursă importantă de miere, deoarece floarea-soarelui este o plantă meliferă, cu mult polen. În acest articol, vom analiza însă, consumul semințelor de floarea-soarelui propriu-zis, deoarece ele reprezintă un snack foarte popular în rândul moldovenilor.

Diferențe enorme între semințele crude și prăjite

Consumate în starea lor crudă, naturală, seminţele de floarea-soarelui, ca şi cele de dovleac, sunt o sursă excelentă de sbstanțe nutritive. Ele sunt bogate în vitaminele E, B1, B6, acid folic, conțin minerale, precum mangan, cupru, fosfor, magneziu, seleniu, conțin şi fitosteroli, care ajută la reducerea nivelului de colesterol în sânge. Sunt și o sursă importantă de acizi grași omega-6.

Seminţele crude sunt recomandate în cazuri de hipertensiune, probleme cardio-vasculare, ele hrănesc organele digestive, splina şi pancreasul. Semințele ajută la reglarea digestiei şi la buna funcţionare a intestinelor, combat oboseala, stresul, insomnia, cresc nivelul de energie al organismului, previn apariţia migrenelor şi ajută la îndepărtarea depozitelor de grăsime din organism. Însă un consum exagerat de semințe, chiar și crude, poate duce la îngrășare. După părerea mai multor nutriționiști, consumul zilnic de semințe de floarea soarelui este de 15 - 20 de grame.

Semințele de floarea soarelui pot fi de asemenea germinate sau încolțite, pentru că muguri de răsărită împiedică dezvoltarea aterosclerozei și întărește sistemul nervos. Se recomandă să le consumăm în timpul și după tratamentul cu antibiotice.

Odată ce sunt prăjite, și condimentate cu sare, semințele de floarea soarelui devin un pericol pentru organism. Consumul exagerat duce la afecțiuni serioase: gastrite, ulcere stomacale şi uneori, apendicită. Nu le recomandă, nici stomatologii, deoarece distrug smalţul dentar și duc la apariţia petelor negre. În procesul de prăjire sunt distruse numeroase enzime şi vitamine, iar grăsimile sunt oxidate, ceea ce duce la creşterea cantității de substanţe cancerigene. Tot prin prăjire, carbohidraţii capătă un indice glicemic mai mare, crescând riscul de a fi depuşi sub formă de grăsime. Persoanele care au probleme cu greutatea ar trebui să evite consumul de seminţe prăjite și sărate pentru că ele favorizează retenţia de apă în organism.

Un produs foarte popular în Moldova și România

Datele statistice din ultimii ani, arată că românii consumă circa 15 mii de tone de semințe pe an, fiind pe al doilea loc în lume. Din acest motiv au apărut și anumite stereotipuri, iar consumul de semințe în România, dar și la noi, mai în glumă, mai în serios, este numit "sport național". Consumul de semințe este un obicei frecvent întâlnit şi la competiţiile sportive printre spectatori și cu părere de rău, majoritatea preferă să le mânânce prăjite și cu sare.

Un subiect controversat este decojirea și mâncatul semințelor în public, deoarece există încă multe persoane care aruncă cojile pe jos. Unii se justifică că sunt biodegradabile, alții spun „avem femei de serviciu și măturători pe care-i plătim”, alții motivează că „păsările tot trebuie să mănânce”, însă până la urma este o problemă legată de cultura de consum a acestui produs, o problemă care nu ne face cinste și care trebuie depășită.

În acest context, recent, primarul Ion Ceban, a cerut introducerea „amenzilor usturătoare” pentru cei care aruncă gunoiul în stradă, vizând în special consumatorii de semințe de floarea soarelui.

Consumul de semințe prăjite în formă de snack nu este atât de răspândit în alte state. În Europa ele sunt mai des utilizate în stare crudă, în salate, shake-uri, pe granola, pe alimentele fripte sau prăjite, ele pot fi transformate în pateuri sau sosuri, pot fi adăugate în cereale, în iaurt, în diverse copturi și deserturi. Când vine vorba de un snack la un film sau la un meci de fotbal, europenii preferă alte produse.

Semințe de floarea soarelui de la producătorii locali

În Moldova, floarea soarelui este cultivată pe suprafețe destul de mari, iar datele statistice arată că în anul 2018, Republica Moldova a recoltat 804.000 de tone de floarea-soarelui, cu un randament de 2,1 tone la hectar de pe o suprafață de 385.000 de ha. 66% din semințele de floarea soarelui sunt expediate pe piețele externe, iar restul 34% sunt prelucrate la capacități interne. Circa 90% din prelucrarea semințelor de floarea soarelui în Republica Moldova este asigurată de întreprinderile Grupului Trans Oil.

Deoarece am dedicat acest articol semințelor de floarea soarelui pentru consum curent, vom încerca să evidențiem principalii producători locali care oferă semințe ambalate. Unul din cele mai populare branduri locale este Banzai (întreprinderea «Transtest» din orașul Ceadâr-Lunga). Ei oferă semințe de floarea soarelui albe și negre prăjite, cu sau fără sare, miez de floarea soarelui prăjit, în ambalaje de la 30 la 220 de grame. La compania Grimal găsim semințe de floarea soarelui, cu și fără sare, precum și decojite, în ambalaje de 40, 100 și 200 de grame. Semințe crude putem găsi la compania Monicol (Fruit2Go) care sunt decojite, în ambalaje de 250 și 500 de grame și la compania Durumold SRL (brandul Balance), care oferă semințe de floarea soarelui, crude, decojite, în ambalaj de 200 de grame.

Alți producători:
Dandar SRL (4 Caliber): semințe de floarea soarelui prăjite, cu sare și fără. Majoritatea produselor merg la export.
Valnisetru SRL (Happy Snack): semințe de floarea soarelui fără coajă, 300g.
Master Seeds SRL: semințe de floarea soarelui prăjite, cu sare, 130 g.

Semințele, pe care le găsim în vânzare, pot fi albe, negre și pestrițe, iar mărimea lor variază în dependență de calibru - o dimensiune tehnică a semințelor de floarea soarelui. Cu cât calibrul este mai mare, cu atât semințele sunt mai gustoase. Calibrul 4 este dimensiunea maximă.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să susțineți inițiativele și campaniile Madein.md, puteți face o donație la acest link. Sperăm că materialele publicate de noi vă inspiră și sunt informative, iar noi vom continua să lansăm noi rubrici, activități și evenimente care vor aduce folos Moldovei și oamenilor ei. Toate proiectele noastre sunt cu impact social, nu permitem plasarea publicității pe site-ul nostru, promovăm ceea ce considerăm bun și calitativ pentru consumatori și de aceea mizăm pe suportul Dvs. Împreună vom continua să susținem producătorii autohtoni.