/ Diverse view 479

Vinul Moldovei este tot mai apreciat peste hotare, ceea ce o demonstrează numărul dublu de medalii, pe care vinurile noastre le-au obținut anul trecut la concursurile internaționale. Succesul se datorează calității înalte, dar și soiurilor autohtone de struguri care poartă amprenta „terroir”-ului local. Vinurile produse din soiuri moldovenești au stârnit admirația consumatorilor de peste hotare, fapt pentru care experții străini sunt convinși că pentru a-și afirma autenticitatea pe plan mondial, Moldova trebuie să pună accent anume pe ele.

În cadrul campaniei „ReVin cu drag”, Oficiul Național al Viei și Vinului promovează vinăriile din țară și Vinul Moldovei, produs inclusiv din soiuri autohtone și ne propune să descoperim specificul acestor soiurilor de struguri, care sunt considerate „materia primă de aur” pentru producerea unor vinuri deosebit de apreciate.

În prezent, în Republica Moldova, sunt plantate 1408 hectare cu soiuri autohtone, iar printre acestea se numără:

Feteasca albă – un soi antic și cultivat în Republica Moldova de secole. Vinurile produse din acești struguri sunt fine și delicate, cu arome florale ușoare și proaspete. Este unul dintre „părinții” soiului Feteasca Regală, care vine din Transilvania, România, dar care este cultivată pe teritoriul Moldovei de decenii.

Feteasca Regală – un soi de struguri semi-aromați, care sunt rezultatul unei încrucișări naturale și care au fost descoperiți în 1902 în apropiere de Sighișoara, România. Strugurii de această varietate au o aromă tipică florală și de grapefruit, cu nuanță de pară proaspătă și citrice, dar, de obicei, au un gust mai corpolent și texturat decât „părinții” acesteia.

Feteasca Neagră – soiul are o istorie de peste 2.000 de ani și provine din valea râului Prut din zona de sud-vest a Moldovei. Se spune că ar fi fost cultivată direct din sălbăticie. Este capabilă să producă vinuri roșii de calitate înaltă, cu arome tipice de cireșe sălbatice și violete, gust concentrat de pomușoare și cu o structură bună.

Rara Neagră – un soi vechi din regiune, care ar fi fost cultivat încă din timpurile geto-dace în sud-estul României și în regiunea în care se află astăzi Republica Moldova. Are o culoare relativ pală, cu taninuri delicate și ușoare și gust de pomușoară picantă. Soiul s-a aclimatizat destul de bine pe colinele însorite din sudul țării.

De asemenea, pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt plantate suprafețe cu soiuri indigene, de selecție nouă, rezistente, din care sunt produse vinuri de calitate înaltă. Printre acestea se numără:

Viorica – un soi cultivat în regiune de secole. Vinurile produse din acești struguri cuceresc prin arome pronunțate de busuioc și coajă de lămâie. Este perfect acomodat climei din Moldova și rodește foarte bine și pe timp de secetă. Recent, a fost inclus în asortimentul european de struguri.

Riton – un soi obținut prin selecție în instituțiile de vinificație din Moldova. Vinurile produse din acești struguri au o culoare galbenă, cu nuanțe verzui. Aroma este specifică soiului și foarte bine pronunțată, cu gust de miere și gutui, plin și echilibrat.

Codrinskii – un soi de selecție nouă, obținut din încrucișarea dintre Rară Neagră și Cabernet Sauvignon, în anul 2010. Codrinskii se distinge printr-o rezistență ridicată la înghețuri, boli și dăunători și favorizează acumularea unor cantităţi mari de zaharuri, ceea ce face posibilă obținerea de vinuri roșii seci de o calitate înaltă. Vinurile obținute din acest soi de struguri au o culoare și o aromă intensă, exact așa cum ar trebui să fie un vin roșu.