/ Reportaje view 10086

Combinatul de Vinuri “Cricova” invita toți doritorii la ediția a II-a a evenimentului “Noaptea albă la Beciurile Cricova”, desfășurată sub genericul “Noaptea vinurilor povestite”, care se va desfășura pe data de 22 august, în Orașul Subteran “Cricova”, începând cu ora 18:00.

În program se anunță vizita Orașului Subteran al vinurilor, a Muzeului și a Colecției Naționale. Contra unui cost suplimentar doritorii vor avea ocazia să viziteze și cinematograful subteran.

Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul are ca scop promovarea patrimoniului cultural – național al țării – Orașului Subteran “Cricova”, fiind înainte de toate o acțiune cu caracter social, care permite acces tuturor doritorilor la experiența neordinară a vizitei beciurilor în plină noapte sub ghidajul profesioniștilor în “vinuri povestite”. Accesul la eveniment se face pe baza unui dop al produselor Cricova. Menționăm că MadeinMD este partenerul informațional al evenimentului.