/ Producătorul Autohton view 968

Piața produselor farmaceutice s-a dezvoltat considerabil în ultimii o sută de ani, secolul XX fiind supranumit și “secolul medicamentelor”, producerea lor fiind considerată una din cele mai mari realizari ale epocii. Medicamentul este un produs necesar pentru prevenirea, tratarea sau ameliorarea problemelor de sănătate, cu semnificații mai mult decât comerciale, reprezentând o marfă cu totul specială, care implica exigențe speciale în realizare, distribuție, prescriere și utilizare, formând în fiecare stat o piața unică, cu caracteristici și legislație proprie.

Sistemul farmaceutic în Republica Moldova poate fi caracterizat ca un subsistem al sistemului de sănătate și este compus din mai multe componente: fabricarea medicamentelor, controlul calităţii medicamentelor, reglementarea, coordonarea și controlul activităţii farmaceutice, aprovizionarea cu medicamente, asistenţa farmaceutică a spitalelor, asistenţa farmaceutică a populaţiei. Un instrument important pe piața locală este Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, instituţie responsabilă de realizarea politicii statului în domeniul medicamentelor şi activităţii farmaceutice în scopul promovării și protejării sănătății publice.

Asigurarea populației cu medicamente se efectuează prin intermediul întreprinderilor farmaceutice, iar legea cu privire la activitatea farmaceutică reglementează următoarele tipuri de companii: întreprinderi farmaceutice industriale, întreprinderi (laboratoare) de microproducţie farmaceutică, laboratoare pentru controlul calităţii medicamentelor, depozite farmaceutice, farmacii, instituţii de cercetări farmaceutice și instituţii farmaceutice ştiinţifico-practice.

În acest articol am decis să vă prezentăm producătorii autohtoni din domeniul farmaceuticii și din motivul că piața locală este suprasaturată cu medicamente de import. Potrivit datelor companiei "Pharmaceutical Marketing Group" (PMG), în 2018, pe piața farmaceutică din Moldova erau prezenți peste o mie de producători străini și în jur de 15 producători locali.

Balkan Pharmaceuticals

Este una din întreprinderile care au cea mai mare pondere pe piața locală, având o uzină modernă la periferiile comunei Sângera. În prezent, aici se produc circa 200 de denumiri de medicamente utilizate pentru tratamentul afecţiunilor endocrine, a sistemului nervos, cardio-vascular, digestiv, respirator, precum şi a altor maladii. Uzina este amplasată pe un teritoriu de 2,5 hectare și a fost construită în conformitate cu standardele internaționale și cu Regulile de Bună Practică la Fabricarea Medicamentelor (GMP). Ingredientele utilizate la fabricarea medicamentelor provin din diferite state, care au de asemenea implementat standardul european GMP.

Fabrica Balkan Pharmaceuticals este compusă din două secții mari: secția preparate și secția citostatice (medicamente anti-tumorale, utilizate în tratamentul cancerului). În cadrul fabricii există camere de supraveghere amplasate în majoritatea încăperilor de producere. Astfel, Comsia Europeana pentru GMP are acces online nelimitat la aceste camere, iar producătorul este obligat să respecte cu strictețe toate regulile și normele prestabilite la producerea fiecărui medicament.

Farmaco

Prima fabrică de medicamente din R. Moldova care și-a început activitatea cu mai bine de șapte decenii în urmă. În prezent, întreprinderea, al cărei nou proprietar este compania elveţiană Tauralp Pharm Holding AG, produce soluții injectabile, perfuzii, comprimate, capsule, produse galenice, etc. Pe parcursul ultimilor ani tehnica și echipamentele companiei au fost modernizate conform standadelor europene, fiind implementat și standardul GMP. Până la reconstrucție, „Farmaco” SA producea 146 de denumiri de medicamente sub diferite forme, iar după renovare, gama formelor de prezentare a fost extinsă până la spray-uri, picături oftalmice, soluții în seringi preumplute, emulsii, suspensii, produse liofilizante, perfuzabile, etc.

Farmaprim

Întreprindere amplasată la marginea satului Porumbeni, la 14 km de capitală, într-o zonă ecologic curată şi creată după cele mai moderne standarde în domeniu. Are un portofoliu de peste 100 produse care cuprind diferite grupuri farmacoterapeutice, fiind folosite în obstetrică și ginecologie, dermatologie, proctologie și urologie. Aici lucrează 140 de angajaţi, dintre care circa 40% sunt din satul Porumbeni. În prezent, fabrica dispune de şase linii de producţie, unde sunt fabricate supozitoare, creme, geluri, medicamente în capsule gelatinoase tari. Este cel mai mare exportator de medicamente din Moldova, produsele sale fiind comercializate în toate statele CSI, inclusiv Rusia, precum şi în Vietnam, ţări unde fabrica are peste 30 de reprezentanţi.

ElaDum Pharma

Activitatea acestei companii din Cojușna se axează pe fabricarea medicamentelor generice de uz uman. Actualmente se produc 50 de preparate, în diferite doze şi forme de prezentare. Au fost implementate standradele GMP și ISO:9001:2015. Pe lângă activitatea de producere a medicamentelor, ElaDum Pharma oferă și alte servicii în domeniul sănătății, cum ar fi dozarea și ambalarea lichidelor nesterile. Compania oferă dezinfectante și antiseptice, siropuri, tincturi, uleiuri și alte categorii de medicamente.

Flumed Farm

Întreprindere din Chișinău, specializată în dezvoltarea, producerea și realizarea medicamentelor lichide, în special spray-uri, suspensii, emulsiuni, siropuri și uleiuri. Aici se produc peste 50 de denumiri de medicamente. Compania are implementat standardul GMP. Cele mai importante produse ale companiei sunt spay-urile nazale și orale împotriva răcelii.

Vitapharm-Com

Companie moldo-americană,fabrica căreia este situată în partea de sud a țării, în orașul Comrat. Activitatea de bază constă în producerea preparatelor medicamentoase și suplimentelor alimentare. Pînă în prezent, compania a lansat pe piața farmaceutică peste 60 de produse, atât generice, cât și originale. În componenţa lor intră următoarele preparate: Hemoglovit, Hemoglobină+, Biozar, Biorozmarin, Biogherani, Lamivit. Exportă produsele în state precum Ucraina, Georgia, Rusia, România, Azerbaidjan, Republica Belarus și Turkmenistan.

Eurofarmaco

Fondată în anul 1997, Eurofarmaco este una din primele companii private de pe piața farmaceutică din Republica Moldova. Compania dispune de utilaje moderne, cu capacități de producție a capsulelor, comprimatelor, siropurilor și soluțiilor de uz extern, a spray-urilor buco-faringiene. Portofoliul conține peste 70 de medicamente și suplimente alimentare ce acoperă peste 10 clase terapeutice. Eurofarmaco deține certificatul GMP, iar produsele companiei subnt exportate în state precum România, Ucraina și Belarus. 

Luxfarmol

Compania este rezident al Zonei Economice Libere "Tvardița" și are licenta de a desfășura activități farmaceutice. În prezent, Luxfarmol produce diverse medicamente, elixire și este principalul furnizor de alcool și dezinfectanți medicali pe teritoriul Republicii Moldova. Compania este susținută la nivel de stat, iar produsele sunt utilizate în instituțiile medicale din Moldova. Ele pot fi achiziționate în toate lanțurile de farmacii din Republica Moldova. În 2019, Luxfarmol SRL intenționează să își extindă activitatea și să lanseze în producție mijloace universale de combatere a bolilor - iod, verde strălucitor, peroxid de hidrogen, albastru de metilen, precum și truse de prim ajutor.

Ecosorbent

Întreprindere din orașul Ștefan -Vodă care produce cărbune activat din materie primă netradiţională de origine vegetală (lemn, coji de nuci, sâmburi de piersici, prune, caise). Acest proiect a fost realizat în rezultatul colaborării cu Institutul de chimie de la Academia de Științe a Moldovei. Noua fabrică produce aproximativ 120 de tone de cărbune activat pe an, iar prețul pentru acest produs este cu 50% mai ieftin decât cel al cărbunelui activat de import.

Universal Farm

Întreprinderea oferă mai multe tipuri de ceaiuri din plante medicinale și o serie de produse farmaceutice, însă s-a remarcat prin faptul că a lansat prima pastă de dinţi din Moldova cu proprietăţi curative – Biortherapy, care conține alge Spirulina platensis (denumirea comercială Bior), substanță obţinută de savanţii microbiologi moldoveni. Compania exportă produsele sale în Ucraina și în mai multe state europene.

Producătorii autohtoni de ceaiuri medicinale

Depofarm

Companie farmaceutică autohtonă din Anenii Noi ce produce preparate și suplimente alimentare pe baza extractelor naturale din plante. Întreprinderea este certificată conform standardului de calitate ISO 9001: 2015. Suprafața uzinei este de aproximativ 2500 m2. În prezent, compania produce o gamă largă de produse, aproximativ 100 de denumiri de mai multe tipuri: în formă lichidă: soluții, siropuri, tincturi, uleiuri; în formă solidă: pudre dozate (plicuri), drajeuri, precum și diverse ceaiuri din plante (fitoceai).

Doctor-Farm

Compania este specializată în fabricarea ceaiurilor exclusiv naturale, iar majoritatea materiei prime se cultivă pe terenurile agricole proprii, plantele fiind crescute fără îngrășăminte chimice și erbicide. Doctor-Farm are o gamă largă de produse din plante medicinale şi aromatice, ceaiuri medicinale, punguţe fitobalneologice şi ceaiuri de consum alimentar. Produsele oferite susţin buna funcţionare a organismului, furnizează antioxidanţi, diminuiază stresul, ameliorează problemele digestive, detoxifică organismul, consolidează sistemul imunitar, contribuie la evitarea răcelilor şi stimulează funcţia organelor interne.

Medfarma

Compania este specializată în producerea ceaiurilor medicinale și a amestecurilor de plante pentru infuzii. Medfarma are peste 50 de tipuri de ceai produse și înregistrate de Agenția Medicamentului din RM. Ceaiurile se vând atât în pachete mici, cât și în ambalaje mai mari. Sortimentul de produse comercializate ajută la tratarea bolilor a diferitor organe: aparatelor digestiv și uro-genital; sistemelor respirator, cardio-vascular și nervos; bolii reumatismale; bolilor de nutriție și metabolism; afecțiunilor dermatologice.