/ Producătorul Autohton view 775

Litra Brewing Company activează deja de 5 ani pe piața autohtonă, devenind unul din cei mai importanți producători de bere artizanală din țară. Compania reprezintă o afacere de familie care combină ingredientele de calitate superioară, oferind consumatorilor un produs autohton unic. Cu toate că misiunea fabricii este de a produce bere artizanală conform Legii Reinheitsgebot cu utilizarea a doar 4 ingrediente (apă, malț, hamei, drojdie de bere), berarii întreprinderii întotdeauna încearcă să experimenteze și să elaboreze rețete noi, pentru a lansa produse originale și nemaiîntâlnite în Moldova.

Litra Pumpkin Ale

Este unul din cele mai interesante experimente lansate de companie, o bere care a fost produsă mai mulți ani la rând în sezonul de toamnă. Are un gust dulciu, puternic aromat iar dovleacul și mirodeniile utilizate îi oferă un specific distinctiv, original și nou pentru consumatorii locali. Este o bere potrivită sezonului rece de sfârșit de toamnă, datorită gradului mai înalt de alcool (aproximativ 7%) și consistenței de ingrediente (ghimbir, nucșoara (Myristica fragrans), scorțișoară, etc.), utilizate în număr mai mare decât în berile de vară.

Litra Tyask Barelywine

Tot Litra a lansat și primul Barleywine fabricat în Moldova. Barleywine este un stil de bere ce se traduce ca „vin de orz”, însă cei de la Litra au decis să-i confere o notă națională și în cadrul primului experiment au utilizat 1000 kg de poama din care s-a obținut 540 de litri de suc. Un alt barelywine, mai recent, este Litra Tyask Cuvée Blanc. Are un un gust plăcut și potrivit de dulce, cu struguri de viță de vie albă, puțin must, ușor înăcrit, fructe galbene, nu foarte coapte și destul de suculente, plus o ușoară amăreală pe fundal.

Litra Electrolit Black Currant (Berliner Weisse) și Beetroot Borsch IPA

Litra Electrolit Black Currant este o bere cu aciditate de borș acru și cu nuanțe slabe de fructe. Aromele de coacăză sunt bine deslușite pe plan secund - o bere experimentală de culoare roșietică, pentru amatorii de senzații mai tari. Beetroot Borsch IPA este un experiment plin de fructe coapte - caise, piersici, prune, precum și amăreală de coji de citrice. Sfecla nu se evidențiază, dar cu siguranță modifică profilul acestei beri atât de speciale. Conform faimoasei publicații ratebeer.com, Beetroot Borsch IPA a fost numită cea mai bună bere moldovenească pentru anul 2017.

Milk Stout – cel mai nou experiment de la Litra

Pe data de 11 mai a fost lansat primul Milk Stout fabricat în Moldova. Este un tip de bere de origine britanică care conține lactoză, o glucidă care poate fi întâlnită în lapte. Deoarece lactoza nu poate fi fermentată în drojdia de bere, ea oferă dulceața, corpolență și energie produsului finit.

Milk Stout-ul de la Litra s-a primit destul de ușor, cu un grad de alcool de 4%. O bere dulcie, delicată, cu aciditate ridicată, perfectă pentru a fi servită cu un desert. 

La fabricarea ei, Serghei Litra a colaborat cu 3 tineri, câștigători ai concursului lansat anterior de Litra Brewing Company. Astfel, amatorii de bere care niciodată nu au fost implicați în procesul ei de producere, au avut o oportunitatea unică de a deveni pentru o scurtă perioadă berari și de a se implica în toate procesele de producere a unui Milk Stout veritabil.

Berea a fost numită „Litra F***ing Stout”, în primul rând din cauza faptului că procesul de fabricare a acesteia a fost unul lung (aproximativ o lună și jumătate), anevoios și plin de primejdii.

Litra a făcut doar o tonă de Milk Stout, iar doritorii de a o gusta o pot găsi în localurile: Smokehouse: BBQ, Beer, Community., BeerShop, Beraria N1, Craft Baza (str. Alba Iulia 91), Craft Baza 3 (bd. Mircea cel Batrin 39), Alexei Comissarov (str. Deleanu 1) și la fabrica Litra Brewing Co. În continuare puteți vedea și câteva imagini din seara de lansare a berii.