/ Producătorul Autohton view 794

Un scrub sau un exfoliant de corp este un produs cosmetic cu acțiuni benefice pentru sănătatea pielii și cu un puternic efect de tonifiere, întinerire și revigorare. Funcția lui este de a îndepărta celulele moarte ale pielii prin exfoliere, de a curăța pielea și de a stimula circulația sângelui. Recent, am descoperit trei varietăți de scrub-uri fabricate în Republica Moldova de către Î.I ”KENACA-Botea” din orașul Ștefan Vodă sub brandul Golden Skrab.

De la prelucrarea cerealelor la fabricarea produselor cosmetice

Întreprinderea a fost fondată în anul 1996, iar activitatea de bază a acesteia este prelucrarea cerealelor (grâu și porumb). Pe parcursul activității sale și în baza experienței acumulate în acest domeniu, a apărut idea de a deschide o linie de produse cosmetice artizanale și naturale. Această idee a fost stimulată și de faptul că întreprinderea lucrează cu soiuri rare, tari de grâu. Anume aceste soiuri conțin Tocoferol, care în combinație cu complexul de vitamine E, B, P, A, K are o acțiune de îngrijire și întinerire a pielii. Din aceste soiuri se formează extractul de tărâțe, care este foarte benefic pentru îngrijirea pielii uscate și sensibile.

Scruburi din ingrediente naturale

Grâul și porumbul sunt ingredientele de bază în producerea scruburilor și sunt 100% naturale. Un alt ingredient important îl reprezintă petalele de gălbenele, care sunt procurate de la alți producători locali, fiind de asemenea 100% naturale. Florile de gălbenele conțin vitamina C, acid malic, săruri minerale si substanţe proteice, iar în combinație cu ingredientele de baza, acestea oferă un efect catifelat chiar de la prima folosire.

Procesul de producere

Producerea scrubului are loc în comuna Purcari din raionul Ștefan-Vodă. Procesul are loc într-un spațiu bine dotat, iar producerea este divizată în două etape: mecanică și manuală. Se utilizează cele mai eficente tehnologii din domeniul cosmeticii moderne. Scruburile au trecut toate testele de laborator și sunt însoțite de certificatele de calitate respective.

Varietatea de produse

La moment compania a scos pe piață trei produse:

Natural Face Skrub: un produs care curăță eficient pielea, o eliberează de murdăria acumulată, exfoliază celulele moarte și stimulează activitatea celulelor vii. Pielea feței devine netedă, catifelată și curată, se îmbunătățește metabolismul, se accelerează regenerarea ei.

Natural Body Skrub: are proprietăți de înmuiere și hidratare, protejează și netezește pielea, calmează inflamația și ajută la regenerarea celulelor. Scrubul curăță eficient pielea, o eliberează de murdăria acumulată, exfoliază celulele moarte și stimulează activitatea celulelor vii, corectează relieful pielii, îmbunătățește vizibil culoarea acesteia, ajută la reducerea adâncimii ridurilor. Extractul de tărâțe de grâu și complexul de vitamine B din componența scrubului pot compensa funcția Keratinei.

Natural Skrub Cellulite Control: combate semnele vizibile ale celulitei și reprezintă o măsură preventivă împotriva apariției ei, hrănind, hidratând și tonifiind pielea. Particulele de porumb au un efect excelent de exfoliere și curățare, ele îmbunătățesc fluxul sanguin din țesuturi și elimină celulele epiteliale moarte. Scrubul face uniforme și îndepărtează umflăturile nedorite, pielea devenind mult mai netedă. Acesta mai conține particule măcinate de semințe de porumb, un complex de vitamine minerale bogate (B, PP, A, E, și K) săruri anorganice de fier, potasiu, magneziu, calciu, fosfor, amidon, și carotenoizi-antioxidanți cunoscuți ca antocianine capabile de a arde celulele grase.

Scruburile pot fi găsite în magazinul online al întreprinderii: https://goldenskrab.com. Termenul lor de valabilitate este de 6 luni. După deschiderea ambalajului, se recomandă păstrarea la temperatura camerei nu mai mult de 14 zile. Produsele sunt strict interzise persoanelor hipersensibile sau alergice la gluten.

În prezent, întreprinderea lucrează la crearea unor noi produse cosmetice pe bază de cereale, curând urmând să apară măștile pentru față.