/ Producătorul Autohton view 895

Fondată în anul 1897, fabrica „Kvint” este una din cele mai vechi întreprinderi care continuă să funcționeze în regiunea transnistreană. Trecută prin numeroase dificultăți, fiind de două ori distrusă de urgia războaielor sau devenind victimă a prohibiției naționale de la mijlocul anilor 1980, fabrica din Tiraspol este acum un actor important în regiune, care produce peste 20 de milioane de sticle de alcool pe an.

Aici se fabrică vinuri, vodcă, brandy, calvados și gin. Însă cel mai important produs al companiei rămâne a fi divinul, acesta acoperă 40 la sută din vânzările companiei. Divinurile au o vechime de la 3 la 50 de ani, cele mai populare branduri fiind: „Tiras”, „Nistru”, „Doina”, „Surpriznîi”, „Tiraspol”, „Solnecinîi”, „Victoria”, „Iubileinîi”, „Cernețki”, „Suvorov”, „Contele Wittgenstein”.

Produsele sunt apreciate pe tot mapamondul, arealul de export al divinurilor cuprinzând toate continentele (lideri fiind federația Rusă și statele CSI, urmate de țările Uniunii Europene, SUA, China și alte state din Asia sau chiar Africa). Divinurile Kvint participă activ la concursurile și expozițiile internaționale, organizate în statele CSI, SUA, UE și China, reușind să aducă în ultimii 20 de ani, peste 230 de premii și medalii.

Calitatea înaltă a divinurilor Kvint se bazează pe mai mulți factori: materia primă de calitate, un proces de producere bine pus la punct, utilizarea metodelor clasice franceze de fabricare, tehnologii și utilaje de ultimă oră.

Cum se produce un divin de calitate la Tiraspol

Materia primă

Fabrica „Kvint” are propriile podgorii în regiunea localităților Doibani, Rașcovo și Iantarnoe din stânga Nistrului. Aici pe o suprafață de 2 mii de hectare, se cultivă circa 30 de soiuri. Majoritatea soiurilor sunt străine. Printre acestea putem enumera Malbec, Ancelotti, Saperavi, Syrah, Bianca, Solaris, Aligote; Riesling, Colombard, Ugni Blanc, dar se cultivă și câteva soiuri locale: Alb de Onițcani sau Alb de Suruceni. O parte din struguri sunt pentru vin, altele (doar soiurile albe) sunt utilizate la fabricarea divinului.

Distilarea

Chiar în apropierea podgoriilor are loc procesul de producere a vinurilor și depozitarea acestuia în rezervoare metalice. Apoi are loc distilarea - fierberea vinului într-un recipient, rezistent la temperaturi ridicate şi condensarea vaporilor rezultaţi la temperaturi reci. Prin distilare se urmăreşte separarea şi concentrarea principalilor constituenţi volatili ai vinului şi în special a alcoolului. În rezultat distilatul are o concentrație de alcool de 3 – 4 ori mai mare. Așa se formează distilatul pentru divin (termen mai cunoscut în limba rusă – „коньячный спирт”) (n.red: coniacinîi spirt).

Învechirea

Distilatele sunt aduse din regiunea Doibani la fabrica din Tiraspol, unde se află butoaiele din stejar în care are loc procesul de maturare. Perioada minimă de maturare este de 3 ani. În această perioadă alcoolul de 72° pierde din tărie, ajungând undeva la 40°. În timpul petrecut în butoaie, distilatul de divin capătă diverse arome și culori, dar totodată și pierde din tărie, iar cele 2-3 % care se evaporă prin porii lemnului de stejar mai sunt numite „partea îngerilor”.

Utilizarea butoaielor de stejar este esențială pentru fabricarea unui divin, iar acestea sunt importate din regiunea Nagorno-Karabah (Caucazul de Sud) și din state precum Franța, Bulgaria, Portugalia și Rusia. Pentru maturare distilatul este plasat, în general, în butoaie noi, pentru a lua toate aromele necesare, după care poate fi mutat în butoaie vechi, pentru ca schimbul de taninuri dintre distilat și lemn să se reducă.

În depozitele fabricii „Kvint” se păstrează circa 11 milioane de distilat de divin cu o vechime de la un an la 60 de ani.

Cupajarea și tratarea (condiționarea)

La fabricarea divinului apare necesitatea cupajării distilatelor de aceeaşi vârstă sau de vechimi diferite, iar pentru micşorarea gradului alcoolic trebuie să intervină diluarea cupajului cu apă. Fabrica are propria fântână arteizană, apa venind de la o adâncime de 105 metri.

Cupajele sunt elaborate de o comisie alcătuită din specialiști tehnologi, care creează și stabilesc rețetele unui tip de divin. După formarea cupajului are loc condiționarea, de asemenea, în butoaie de stejar sau în cisterne speciale, pentru un termen minim de trei luni. Acesta este un proces complex, deoarece stă la baza formării produsului final. După ce divinul s-a „odihnit”, are loc un proces de filtrare, refrigerare și încă o filtrare finală.

E important de știut că perioada de condiționare, chiar dacă aceasta durează 5-6 ani, nu adaugă ani la vechimea unui divin. Vârsta coniacului e stabilită doar de maturarea distilatului de vin în butoaiele de stejar.

Ultima etapă este îmbutelierea în sticle. Fabrica dispunând de o linie performantă, procurată din Italia, iar sticlele utilizate fiind din Republica Moldova sau din Cehia. Există 18 tipuri și forme de sticlă.

Curiozități și lucruri interesante despre divinurile Kvint:

- fabrica „Kvint” are un teritoriu de 6,5 hectare și 6 secții în care se maturează și se condiționează produsul. Compania are proximativ 1200 de angajați (300 lucrează la fabrica din Tiraspol, iar alții la podgoriile și secția de producere a vinului de la Doibani, Rașcov și Iantarnoe, iar în în plin sezon sunt angajați alte câteva sute de muncitori).

- în Federația Rusă divinurile sunt exportate cu denumirea „коньяк” (n.red: cognac), (termenul poate fi utilizat în cazul în care este scris cu grafie chirilică). În alte state, produsele sunt exportate cu denumirea divin, iar în SUA pe etichetă se adaugă termenul „brandy”. Pe toate sticlele fabricii apare inscripția „Product of Moldova”.

- cel mai vechi distilat divin este păstrat la maturare din anul 1951, iar divinul cu cea mai mare vechime este „XO Князь Витгенштейн” (n.red: Cneazi Wittgenstein) care are o vârstă de 50 de ani. Contele Wittgenstein este considerat părintele viticulturii din regiunea din stânga Nistrului.

- în muzeul fabricii există o sticlă de divin care a fost în cosmos. Cosmonauții ruși au reușit să ia câteva sticle de divin pe Stația Spațială Internațională, una din ele fiind adusă înapoi pe pământ și returnată fabricii.

- divinul de la Kvint a ajuns și la Vatican, unde a primit binecuvântarea Papei Iona Paul al II-lea.

- la Kvint se fabrică produse de tip „kosher”. E vorba de o serie de vinuri și divinuri care se exportează în Israel și SUA. Pentru a le fabrica, la Tiraspol vin rabini din Israel, care sunt implicați în toate procesele de producere, de la culegerea strugurilor până la îmbuteliere.

- fabrica „Kvint” e un simbol național în regiune, administrația locală folosind-o pe bancnota transnistreană de cinci ruble.