/ Producătorul Autohton view 8313

Industria cosmetică din Republica Moldova este încă una din ramurile, tinere, mai puțin explorate de către producătorii autohtoni. Dovadă e faptul că la moment în țară nu există prea multe companii de acest gen. De cele mai multe ori când e vorba de produse cosmetice moldovenești, consumatorii sunt familiarizați cu mărfurile fabricate de Viorica-Cosmetic sau Relaxa, în rest brandurile moldovenești rămân în anonimat sau sunt ignorate, inclusiv și din cauza unui volum mare de produse cosmetice importate, produse de companii internaționale cu renume. Astfel doamnele și domnișoarele din Moldova, de cele mai multe ori dau prioritate unor branduri cum ar fi Mary Kay, Oriflame, Avon sau Faberlic, numele și reputația acestor companii oferind o oarecare siguranță pentru produsul procurat.

Cu toate acestea nu putem să nu remarcăm o tendință în creșterea calității și în modernizarea producției companiilor moldovenești de cosmetică. Companii mai cunoscute ca Viorica-Cosmetic sau Relaxa lucrează în continuare cu success și continua să-și perefcționeze producția după ultimele standard mondiale, iar pe lăngă ele pe piața autohtonă de cosmetice au apărut și companii mai noi cum ar fi Rodital-Lux sau compania moldo-franceză MariGold. Mai mult ca atât, au apărut și proiecte curajoase din partea unor producători tineri, de a face produse cosmetice naturale și ecologic pure, fără utilizarea componentelor chimice.

În contextul în care suntem în sezonul de vară, apare necesitatea utilizării unor produse speciale, leagte de bronz, protecție solară și alte nuanțe, caracteristice anotimpului cald. Mai jos vom explora câteva din alternativele pe care le au consumatorii autohtoni la alegerea unui produs cosmetic de vară fabricat în Moldova.

Fabrica de pafumerie şi cosmetice "Viorica-Cosmetic" funcționează din 1989 și produce peste 200 de denumiri de produse, sortimentul incluzând: parfumuri, ape de toaletă, creme, şampoane, săpun lichid, ape de colonie. În cadrul companiei din 1989 activează ca o unitate structurală laboratorul de control techno-chimic şi microbiologic. Viorica-Cosmetic rămâne a fi la moment cel mai vechi și popular producător autohton de cosmetică. Pentru odihna de vară "Viorica-Cosmetic" a creat o serie nouă de creme pentru protecţie solară VioSolar SPF 30 şi SPF 50+, care oferă protecţie eficientă de la razele UVA/UVB şi oferă siguranță completă. 

Un alt producător, este compania Relaxa Aromaterapie SRL a fost fondată în anul 1995 și se specializează în producerea remediilor (produselor) pentru îngrijirea corpului, menţinând principiul şi tradiţiile aroma terapiei, folosind doar 100% componente naturale. Întreprinderea produce sub marca Relaxa Aromatherapy uleiuri eterice, cosmetice, sare de mare, creme, deodorante naturale, odorizante de cameră, măști alginate. Din ultimele produse ale companiei putem remarca apariția liniei de săpunuri solide și a setului pentru sezonul de vară alcătuit din uleirui și creme 100% naturale.

Din producătorii mai noi apăruți piața autohtonă putem numi compania Rodital – Lux, care pe lângă o gamă largă de produse chimice de uz casnic, mai produce și mărfuri cosmetice ca săpuniri lichide loțiuni și parfumuri, din categoria mai ieftină.

Compania Moldo-franceză MariGold activează pe piața locală de aproximativ 10 ani și are la moment aproximativ 460 de unități de producție. Drept dovada a calității produselor pot fi numeroasele participări a companiei la așa expoziții ca “Beauty” și “Fabricat în Moldova”. Printre producția realizată de MariGold putem găsi creioane decorative, rimel pentru gene, demachiant pentru ochi, șamponuri, geluri și alte produse pentru îngrijirea părului, rujuri și luciuri pentru buze, bazate pe ceara naturală de albine, rimelul pentru gene, lacuri pentru unghii decorative și de tratament, bogate în vitamine, etc. Calitatea producției companiei a fost verificată și aprobată de Ministerul Sănătații și Standartul Național, iar produsele companiei MariGold au fost certificate. E important de menționat că în anul 2007 MariGold a primit Steaua de Aur pentru calitate în cadrul unui eveniment desfășurat de Convenția Internațională pentru Calitate.

O categoria aparte reprezintă cosmetica produsă handmade, pe bază naturistă, cu care se ocupă un șir de tineri producători care și-au deschis propriile afaceri cu scopul de a promova un mod sănătos de viață și a comercializa articole ecologic pure.

Marca comercială Carolush Beauty oferă amatorilor cosmetice naturale o varietate mare de creme pentru diferite tipuri de ten, scruburi, parfumuri uscate, balsame pentru buze, parfumuri uscate, praf de dinți, șamponuri, săpunuri. Produsele naturale pentru piele hand-made sunt mereu cerute pe piață, în ciuda firmelor dominante în industria cosmetică. În prezent, Carolush Beauty oferă mai mult de 20 de tipuri de produse. Pentru perioada de vară, Carolush Beauty oferă creme speciale pentru protecția tenului cu factor de protectie natural.

În concluzie putem vedea că piața autohtonă de cosmetice există, este una funcțională, iar produsele fabricate în Moldova se ridică la standardele calității din industrie și sunt din ce în ce mai mult procurate de cetățenilor noștri. În ultimii ani, numărul de companii din ramura dată a crescut, iar politica comercială a prinicpalilor producători are ca scop deschiderea noi magazine specializate, cu noi serii de produse de înaltă calitate pentru consumul autohton.