/ Diverse view 290

Datorită eforturilor Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare (IȘPHTA), două soiuri autohtone, crescute cu multe secole în urmă, vor reveni din nou în actualitate. Șeful institutului, Victor Bondarciuc susține că soiurile Copceac și Negru de Căușeni au fost găsit în colecția ampelografică a organizației. Aceste soiuri nu mai există în plantațiile viticole din Republica Moldova, cu toate că este posibil să existe câțiva butași pierduți prin gospodăriile oamenilor.

În cadrul instituției, soiurile au fost înmulțite in vitro, acum butașii se dezvoltă, iar odată ce vor fi sădiți în plantația-mamă, aceștia vor putea lua drumul pepinierelor, iar de acolo, toți doritorii vor avea acces la acest material săditor.

Șeful laboratorului instituției susține că vechimea acestor soiuri nu poate fi stabilită cu precizie, dar presupune că, până și Ștefan cel Mare s-ar fi putut delecta cu un pahar de vin produs din struguri de Copceac sau Negru de Căușeni.

Amintim că, datorit eforturilor întreprinse de către IȘPHTA, cu susținerea USAID și Guvernului României, după 20 de ani a început producerea în masă a materialului de înmulțire și săditor viticol de categorii biologice superioare care permit creșterea recoltei și calității strugurilor.

agrobiznes.md