/ Producătorul Autohton view 32597

Vinurile spumante reprezintă o băutură slab alcoolizată care se consumă la aniversări, petreceri, cocktail-uri, mese festive, cele mai mari vânzări înregistrându-se în zilele dinaintea Anului Nou și în cele premergătoare Paștelui și Crăciunului.

Șampania, sau vinul de Champagne, este un vin spumant produs conform unor procedee specifice în regiunea Champagne din nord-estul Frantei și poate fi etichetat ca fiind șampanie numai în cazul în care este fabricat în această regiune. Dacă un vin spumant este produs prin metoda tradițională franțuzeasca în alte regiuni, e nevoie ca pe etichetă să se specifice acest lucru. Cele trei soiuri de struguri utilizate pentru a face șampanie sunt Chardonnay, Pinot Noir si Pinot Meunier, toate fiind din regiunea Champagne. Băuturile similare provenite din restul lumii, inclusiv și cele din Republica Moldova, poartă denumirea de vinuri spumante sau vinuri spumoase. Diferența între acestea constă în faptul că vinul spumant este acel vin care este supus fermentației naturale și in interiorul sticlei se obține dioxid de carbon de natura endogenă, pe când vinul spumos este vinul injectat cu dioxid de carbon, adică se obține pe cale artificială.

Tipurile de vinuri spumante

Pe piața mondială există câteva tipuri de vin spumant: Blanc de Blancs - făcuta din Chardonnay, varietate de struguri albi din regiunea Champagne; Blanc de Noirs - vin alb obținut din struguri negri, în special Pinot Noir: Brut - un sortiment de șampanie foarte sec fără nici un reziduu de zahăr; Cuvee - un amestec de vinuri simple, neacidulate, reprezentând o băutură echilibrată; Demi-sec - o sampanie dulce care conține intre 3,3% și 5% zahăr rezidual; Rose - șampanie cu o nuanță rozalie care se obține prin adăugarea unei cantități mici de vin rosu în cuvee sau de la contactul cu pielița strugurilor.

Șampaniile sunt băuturi alcoolice dulci și efervescente datorită prezenței dioxidului de carbon. Dupa conținutul de zahăr vinurile spumante se pot clasifica astfel: brute (cu pana la 4 g/l zahăr); seci (cu 4.1-15 g/l zahăr); demiseci (cu 15.1-40 g/l zahăr); demidulci (cu 40.1-80 g/l zahăr) și dulci (cu peste 80 g/l zahăr).

Componența vinului spumant

Materia primă utilizată în fabricarea acestei băuturii este constituită de struguri, din care se obține mai intâi vinul obișnuit și apoi prin a doua fermentare, vinul spumant sau șampania. Vinul spumant cuprinde elemente combinate într-o maniera complexa, unele fiind preluate asa cum se regăsesc în struguri (acid tartric, acid malic, acid citric, glucide, substanțe minerale), altele rezultate în urma procesului de fermentație alcoolica sau a altor procese fermentative (alcoolii, acid lactic, acid succinic ), altele iau naștere pe parcursul maturării vinului, ca urmare a diferitelor reacții care au loc în vin în aceasta faza. Vinul spumant conține: zaharuri, alcool etilic, glicerina, acizi organici, polifenoli (catechine, epicatechine), tanină, esteri, substanțe colorante, aldehide, proteine și aminoacizi, precum și vitamine, săruri minerale (potasiu, fier, calciu, sodiu, fosfor, magneziu) și se prezintă sub o forma ușor asimilabila.

Producătorii autohtoni de vinuri spumante

Ținând cont de faptul că Moldova este o țară vitivinicolă dezvoltată, vinurile spumante, de asemenea, fac parte din procesul de producție a multor companii și vinării autohtone. Astfel unul din principalii producători vinicoli din țară, Combinatul de vinuri Cricova SA oferă publicului spumante clasice și originale sub brandul Moldova, Basarabia, Cristal sau Lacrima Dulce din mai multe categorii cum ar fi vinurile spumante brute, demiseci, demiducli, de culoare albe, roz sau roșii. Cricova este unica întreprindere din Republica Moldova care produce vinuri spumante în conformitate cu metoda de fermentare clasică franceză “Methode Champenoise”, prin fermentarea secundară în sticlă și cu o măturare ulterioară cuvee în poziție orizontală de la cel puțin 3 ani. Vinurile spumante de calitate superioară astfel obținute sunt produse din soiurile de struguri selecte: Chardonnay și Pinot-Noir.

Maurt SRL, o companie care activează pe piața autohtonă din 1996 rămânând fidelă tradiţiilor stabilite iniţial – creează o linie de producţie alcoolică calitativă, dar ieftină,oferă publicului vinuri şi băuturi spumoase, vinuri tradiţionale, câteva tipuri de vodcă, deserturi de lichior, brandy şi balsamuri. Din categoria vinurilor spumoase de la Maurt putem evidenția Bacio di Bolle Pink și White Moscato , Fragolino, Grand Cuvee Brut, Sovetscoe Muscatnoe, patru tipuri de Frutteto Moscato, Maurt Alb și Roși Demidulce, etc.

Î.S. C.V.C. „Mileștii Mici” este o întreprindere de stat specializată în producerea, păstrarea și comercializarea băuturilor alcoolice care oferă consumatorilor vinuri de masă, de calitate mature, de colecție, precum și vinuri spumante. Compania dispune de metode moderne de producere a vinului spumant după tehnologia tradițională. Se produc mai mult de 10 tipuri excelente de vinuri spumante sub brandul Moldova de Lux, care se pretează la cel mai înalt nivel pe piețele de desfacere.

Cascadvin - o companie autohtonă fondată în anul 2004, specializată în producerea şi îmbutelierea de vinuri, băuturi răcoritoare, băuturi slab alcoolice și alcoolice. Din vinurile spumante, această companie oferă brandurile Cascad Classic Alb și Muscat, Cascad Spumos Alb și Muscat, Cascad Spumos Rose, Swetskoe Muscatnoe și două tipuri de vinuri perlante Delta Vin: Isabella și Muscat. 

Mai putem menționa și alți producători autohtoni de vin spumant din Republica Moldova cum ar fi Vinăria Chi din orașul Cimișlia care oferă produsul Vintage Spumant Clasic Brut, Vinaria Hancesti cu spumantul demidulce alb sub brandul Victoria, compania Boiar grup care oferă vinuri spumoase demiseci, demidulci și brute, compania Acorex Wine, brandul Apriori care oferă Spumant Alb Dulce, Demidulce și Demisec Muscat, precum și o parte din producătorii mai mici din raioanele Moldovei. Doritorii pot afla mai multe despre acest produs autohton la Degustarea în orb a produselor moldovenești, organizată de MadeinMD pe data de 17 decembrie și dedicată brandurilor moldovenești de vin spumant.

Sfaturi despre consumul vinului spumant

Prin intermediul zahărurilor, aminoacizilor și sărurilor, vinul spumant asigură un aport nutritiv și un efect mineralizat pentru organismul uman, iar prin acizii organici și compușii fenolici conținuți, vinul stimulează digestia. Șampania, la fel ca și vinul, conține ingrediente benefice care scad tensiunea arteriala și reduc riscul de formare a cheagurilor de sânge, dacă este consumată moderat. Vinul spumant facilitează eliberarea de oxid nitric cu rolul de a dilata vasele de sânge precum și îmbunătățirea fluxului sangvin.

Un vin spumant bun se poate servi cu aproape orice tip de bucate, dar atunci când este servit ca aperitiv, acesta ar trebui să fie sec. Vinul spumant brut se poate consuma cu ouă, preparate cu ciuperci, brânzeturi (parmezan, gouda, brie, cheddar), fructe de mare, icre negre, stridii, legume, pui, miel, dar si cu mâncare chinezeasca sau cu sushi. Vinul spumant demisec sau dulce se potrivește cu marea majoritate a deserturilor (fructei, bomboane, tarte). Acest produs trebuie savurat încet pentru a permite aromelor să elibereze toate nuanțele.