Vinăria Château Vartely și-a deschis primul magazin și wine bar la Chișinău
Pe data de 30 octombrie, vinăria Château Vartely a deschis oficial primul magazin de firmă și wine bar în capitală. Noul magazin este situat pe adresa: str. Pușkin 4, iar programul de lucru este de la 10:00 până la 22:00, de luni până duminică.
Prin deschiderea acestui magazin, Château Vartely continuă să susțină dezvoltarea domeniului vitivinicol și să promoveze cultura consumului de vin de calitate. Designul magazinului este realizat în concordanță cu cele mai moderne standarde și aici fiecare client va avea parte de o experiență oenologică plăcută și distinsă.
Noul wine shop oferă la dispoziția clienților toată gama de produse Chateau Vartely. Vinurile vor fi vândute la preț de producător, iar cumpărătorii vor beneficia sistematic și de promoții exclusive.Tot în contextul acestui magazin este amenajat și un wine bar cu o sală de degustare unde vor fi organizate prezentări și degustări profesionale de vin, susținute de către cei mai buni specialiști din domeniu.
Brandul Château Vartely a fost lansat în anul 2004, însă vinurile sub aceasta marcă se produc încă din 1996. Vinurile produse din soiuri europene și autohtone au plasat compania Château Vartely în topul preferințelor consumatorilor, iar calitatea lor este premiată prin medalii și distincții, câștigate la cele mai renumite concursuri internaționale.