/ Reportaje view 1900

În aceste zile art-salonul MOLDECO găzduiește expoziția-concurs pentru autoarele de ii din Republica Moldova și România.

Aici sunt prezentate circa 50 de lucrări ale meșterilor populari Chișinău, Fălești, Strășeni și București. Expoziția cuprinde ii, cămăși bărbătești și pentru copii, realizate totalmente manual după modele autentice românești.

Concursul va fi jurizat de cinci profesioniști din România și Republica Moldova, iar vizitatorii expoziției de asemenea vor putea selecta și vota pentru lucrarea preferată.

Intrarea la eveniment este liberă, iar expoziția va fi deschisă până la data de 21 aprilie. Vă propunem să vedeți și un fotoreportaj realizat de echipa Madein.md în seara de deschidere a evenimentului.