/ Reportaje view 261

Pentru prima dată, Forumul Mării Negre al Vinificaţiei (FMNV) a organizat în Rusia un salon al vinurilor moldoveneşti. Evenimentul a avut loc pe data de 9 februarie în incinta renumitului hotel "Metropol" din Moscova. La eveniment au participat companii care deja operează pe piața rusă, precum și fabrici noi de vinuri.

Salonul a demonstrat că vinurile din Moldova sunt deosebit de apreciate în Federația Rusă, evenimentul fiind vizitat de numeroși reprezentanți ai lumii de afaceri: distribuitori, importatori, reprezentanți retail și restauratori, care au participat activ la degustări, discuții și prezentări.

Evenimentul a început cu o masă rotundă cu participarea experților, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de cooperare dintre Rusia și Moldova în sectorul vitivinicol. Discuția s-a axat pe problemele și perspectivele relațiilor dintre cele două țări, după ce au fost anulate taxele vamale pentru șase luni la exportul în Rusia a produse agricole din Moldova, inclusiv a vinului.

Datorită interesului deosebit față de vinurile moldovenești, salonul s-a transformat dintr-un eveniment de culise într-o expoziție aglomerată. Au venit vizitatori din din Minsk, Almaty, Yerevan, Sankt-Petersburg, Ekaterinburg, Kostroma, Vologda, Voronej și chiar din Algeria. Reprezentanții misiunilor comerciale, a ambasadelor și companiilor din Italia, Spania, Bulgaria cu un anumit grad de gelozie, au evaluat produsele colegilor lor din Moldova.

În total, în cadrul salonului au fost oferite spre degustare 118 produse vitivinicole, 46 de probe fiind prezentate la concursul “Alegerea Cumpărătorului”. Concursul a fost unul de informare și familiarizare cu vinurile moldovenești, degustătorii având ocazia să evalueze vinul, designul sticlei și a etichetei, să interacționeze cu reprezentanții vinăriilor din Moldova.

În urma votului, au fost înmânate diplomele producătorilor autohtoni în următoarele categorii:

Cel mai bun vin alb:
Viorica, Timbrus;
La Petit Sophie, Gitana Winery 1953.

Cel mai bun vin roșu:
Saperavi, Timbrus
Individo Feteasca Neagra, Chateau Vartely.

Cel mai bun vin rose:
Prestige - Rose de Cricova
Pinot Noir Gourmet, KVINT.

Cel mai bun vin spumant:
Brut Rose, Cricova.

Cel mai bun vin licoros:
Pastoral, Aurvin.

Cea mai bună băutură alcoolică tare pe bază de struguri:
Cognac (Divin) Tiraspol 15 ani, KVINT;
Balsam cosmic, Buchet Moldavii.